Cine A Fost Prima Mare Iubire A Lui Teo Trandafir.

Teo Trandafir nu mai are nevoie de nicio prezentare! E aproape nelipsită de pe micile ecrane de aproape 20 de ani, e încântătoare, te face să răzi şi e de o naturaleţe absolut fabuloasă, având mii de fani.

Însă, pe cât de mult succes a avut Teo în carieră, pe atât de multe necazuri a avut în viața personală. Pe lângă problemele de sănătate care i-au pus în pericol viața, vedeta nu a avut prea mult noroc nici în dragoste.

Teo a povestit recent cum s-a nimerit ca prima ei iubire să apară chiar în anul Revoluției, 1989, într-un context cât se poate de nefericit scrie Viva!.

Deși nu este foarte deschisă în a vorbi despre viața amoroasă, într-un interviu acordat Unica, aceasta a povestit cum ghinionul a făcut să trăiască prima mare iubire la Revoluție.

‘Nenorocirea mea a fost până la capat. Prima mea iubire s-a ivit exact în 1989. Era profesor de literatură americană venit în România printr-o bursă Fullbright. Ne-au prigonit, ne-au spart casa. Doream să ne căsătorim și să plecăm în America. Au reușit să-mi ia și asta‘, a dezvăluit Teo Trandafir pentru unica.ro.

‘Pentru asta, în 21 decembrie, am ieșit din casă. Pentru ca mi-au luat tot ce aveam și pentru că m-am gândit că într-o zi va veni copilul meu și mă va întreba ce am făcut la Revoluție. Cum era să-i spun ca am stat în casă? Așa că m-am dus la Ministerul Apărării și am alimentat încărcătoare, apoi ne-au chemat la Universitatea București. Marian Munteanu și profesorul Cezar Tăbârcea ne-au spus să mergem la stația Aurel Vlaicu că e plin de răniți. De acolo m-am dus la Spitalul Municipal. Am făcut revoluția în drum. Eram pornită sentimental și intelectual. Eram schilodită și nu eram singură‘, apovestit Teo.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata