Papuci, pijamale și priviri către un cer care se încăpățânează să rămână întunecat Miezul nopții:

La 20 de minute de mers pe jos de la Piața Constituției, unde are loc cel mai mare concert de Revelion din București și sute de persoane dansează pe muzica O-Zone, în jur de 60 de persoane sunt în pat de cel puțin o oră.

Doar câțiva dintre oamenii în pijamale albastre sau albe și papuci din cauciuc stau pe trepte ridicându-și privirea către cer. Afară sunt – 4 grade.

Speră să vadă artificiile care se aud dincolo de clădirile care îi înconjoară de parcă ar vrea să-i ascundă de restul lumii.

O femeie cu ochii curioși, dar încercănați se uită pe geam la tinerii care aprind pocnitori pe stradă. Câțiva dintre oamenii care și-au petrecut noaptea de Revelion în adăpost au ieșit afară la miezul nopții să vadă artificii.

„Mai bine nu ieșeam. Mai mult îmi fac rău că nu sunt lângă familia mea“, spune Rareș Răduleț, în vârstă de 40 de ani. După un sfert de oră, se văd câteva secunde licăriri de artificii dinspre spatele clădirii, dar și pe acelea n-au apucat să le vadă toți. “La mulți ani!”

“Trăiască familia ta”, strigă un alt bărbat în timp ce îmbrățișează un bătrân. O femeie cu părul scurt stă retrasă într-un colț și fumează.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata