Nea Marin, răpus de morții fiului său: Îmi pare rău că am avut un băiat între ele și nu a trăit

E spaima vedetelor, dar ca soţ, tată şi bunic, e un exemplu demn de urmat. Puţini ştiu însă că celebrul Nea Mărin trăieşte cu o mare durere în suflet de când şi-a pierdut. un fiu!

Cunoscutul coregraf a reuşit să îşi ascundă totuşi suferinţa şi să meargă mai departe, căci avea două fiice de crescut.

Nea Mărin a făcut dezvăluiri incredibile despre viaţa de familie, dar şi despre Larisa, fiica lui care îi calcă pe urme.

Şi să ştiţi că nici Larisa nu s-a ferit să vorbească despre tatăl ei. Să-l prezinte, în faţa întregii ţări, aşa cum doar familia îl ştie.

Nea Marin i-a dat o căruță de bani lui Vârciu să-și termine vila EXCLUSIV

Pe micile ecrane îi vedeţi certându-se ca la uşa cortului, însă Liviu Vârciu şi zbirul nea Marin nu fac altceva decât să respecte un scenariu.

În spatele tuturor disputelor, sunt prieteni la cataramă. Mai mult, Liviu susţine că “şeful” lui din emisiunea difuzată de Antena 1 este “tăticul său spiritual”.

Burlacul Liviu Vârciu (35 de ani) a muncit pe brânci pentru vila lui din Băneasa, pe care a început să o ridice în urmă cu doi ani. Fotoreporterii Click!

l-au surprins adesea la treabă, spălând covoarele, ducând gunoiul ori intrând în curte încărcat de cabluri electrice şi de materiale de construcţii.

A investit până acum peste 150.000 € şi oricât de mult a muncit, la Antena 1, ori în discoteci, ca organizator de spectacole, tot nu i-au ajuns banii ca să termine casa din Băneasa.

Ca să se poată muta înainte de Sărbători, el a făcut un împrumut.

Dar, nu la bancă, pentru că de-abia a scăpat, în luna mai, de un împovărător credit de peste 100.000 €, pentru apartamentul lui cu patru camere din Capitală.

Admin