Când se termină recalcularea pensiilor. Adevărul despre majorările așteptate de milioane de români

Ministrul Muncii a făcut noi declarații despre un subiect de mare interes pentru români. Este vorba despre recalcularea pensiilor, precum și de majorarea veniturilor pensionarilor. Iată ce a transmis Marius Budăi despre evaluarea dosarelor de pensie și digitalizarea lor.

Peste 2,5 milioane de dosare de pensie au fost evaluate

Într-o intervenție pentru Realitatea Plus, ministrul Marius Budăi nu a exclus posibile majorări ale pensiilor românilor, însă nu a oferit mai multe detalii. Oficialul a precizat, totuși, că până la acest

moment au fost evaluate peste 2,5 milioane de dosare de pensie, precum și faptul că recalcularea finală va începe la finalizarea contractului de asistență cu Banca Mondială. Potrivit spuselor sale, procentul de 9,4% din PIB pentru nivelul pensiilor va fi, cel mai probabil, eliminat.

Suntem în interiorul unei reforme, asumată în PNRR, și am verificat în toate statele UE și nu există să fie un procent. Numai la noi în România s-a găsit așa ceva, a spus Marius Budăi.

Până la această dată au fost evaluate în jur de 2,7 milioane de dosare de pensie, anunță Ministrul Muncii. Precizăm faptul că evaluarea dosarelor de pensie este prima etapă a procesului de recalculare a

pensiilor din sistemul public. Evaluarea pensiilor implică, între altele, crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare realizate înainte de 1 aprilie 2001, care nu au fost valorificate la calculul drepturilor de pensie, cuvenite sau aflate în plată.

Am trecut de 2,5 milioane de dosare de pensii. Avem vreo 2,7 milioane. (…) Noi ne pregătim, ca în momentul în care am terminat contractul de asistență tehnică cu Banca Mondială să trecem efectiv la treabă, a precizat Marius Budăi pentru aceeași sursă.

Raluca Turcan despre pensiile din sistemul public: Sunt discrepanțe uriașe
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în România sunt 4,9 milioane de pensii în plată în sistemul public, cu o pensie medie puțin peste 1.500 de lei și mai există alte 9.500 de pensii speciale, unde media este de 9.100 lei.

Ea a transmis că sunt discrepanțe uriașe pe care statul și-a propus să le corecteze printr-o reformă a sistemului de pensii care să aducă și pensiile speciale mai aproape de criteriul contributivității.

Admin