Ploi, descărcări electrice, vijelii și grindină în cea mai mare parte a țării. Harta ANM

ANM a emis duminică, 5 iunie, o nouă atenționare cod galben de ploi torențiale și furtuni pentru

Municipiul București și 33 de județe. Avertizarea emisă de meteorologi va fi în vigoare de duminică, de la orele 12.00 și până luni, 6 iunie, la ora 06.00.

Cod galben de vreme rea în București și 33 de județe

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a Moldovei, în Muntenia,

Dobrogea și Carpații Orientali și Meridionali, iar seara și noaptea, local și în Banat și Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze în general de 55…75 km/h), precum și

grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Meteorologii anunță că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în Transilvania și restul Moldovei.

Prognoza meteo pentru București

Specialiști din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza pentru Municipiul

București în intervalul 5 iunie, ora 12.00 – 6 iunie, ora 0600. Vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creștere după-amiaza când și indicele temperatură – umezeală (ITU) se va apropia și va atinge pragul critic de 80 de unități.

Admin