Nea Mărin și soția lui sunt internați în spital după ce au fost infectați cu noul virus: “M-am panicat”

Nea Mărin, una din cele mai îndrăgite vedete din România, a fost diagnosticat cu COVID-19. Crede că s-a infectat la mare,

unde nu a putut sta departe de fanii lui. Şi pe patul de spital, nea Mărin e tot nea Mărin: la fel de efervescent şi plin de energie.

Este internat la Institutul Matei Balş împreună cu soţia. În ultimele 24 de ore, 1.269 de români au fost testaţi pozitiv cu noul virus.

Sâmbătă am avut record de infectări în Bucureşti: 352, de trei ori mai multe decât ziua precedentă.

Nea Mărin: M-am panicat un pic, vezi toată lumea asta: “aoleo, aoleo, ce va fi”. Dar, în clipa în care am ajuns aici şi am dat de oamenii ăştia minunaţi…

Cei mai mulţi oameni ar intra în panică, dar nea Mărin abordează situaţia în stilul caracteristic: cu zâmbetul pe buze. După ce testul a arătat că e infectat cu SARS-CoV-2, a mers cu soţia la spital. Şi ea e bolnavă.

Nea Mărin: Am venit de bunăvoie, nesilit de nimeni, direct la Matei Balş, la camera de gardă, m-au văzut, m-am internat,

sunt OK, mi-au făcut radiografie la plămâni, mi-au făcut analize la sânge, sunt în parametri normali.

Nea Mărin: Am avut temperatură 38. Luni 37,8 şi atunci m-am panicat un pic. Am zis: măi, ce se întâmplă cu mine?

De ce am făcut temperatură? M-am gândit că poate am făcut o insolaţie. Dar am simţit că nu am puterea pe care o aveam.

Nea Mărin: Ne-am protejat cum nu-ţi închipui, cu mască prin maşini, când filmam, cu vizieră…

Nea Mărin: Lumea, ştii cum e, să vină să dai autografe, să te pupe, să te ia în braţe. Acolo n-am mai putut controla, cred că acolo s-a întâmplat.

Nea Mărin: Larisa a fost speriată foarte tare, dar i-am zis: “măi, stai cuminte, pentru că ăsta o să-l facem toţi mai devreme sau mai târziu.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata